+ ВАКАНСИЯ + РЕЗЮМЕ
Россия
  • Ру
  • Ro
  • Ук
  • De astăzi pensia minimă este de 2 mii de lei, iar indexarea se face cu 3,86%

    Casa Naţională de Asigurări Sociale a anunțat că de astăzi, la 1 octombrie, toate pensiile se indexează cu coeficientul de 3,86%.

    Indexarea este prevăzută pentru: pensiile pentru limită de vârstă; de dizabilitate; de urmaș; pensiile pentru vechime în muncă; pensiile funcţionarilor publici; pensiile colaboratorilor vamali; plățile periodice capitalizate; indemnizațiile de dizabilitate; pensiile și compensațiile bănești lunare stabilite cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl; pensiile militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri; indemnizațiile urmașilor personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19 și pensiile judecătorilor.

    Conform Hotărârii Guvernului, de la 1 octombrie cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 2.000 lei. Din această dată, 182 mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare, care primeau pensie pentru limită de vârstă mai mică de 2.000 de lei, vor primi o pensie minimă de 2.000 de lei lunar, iar 121 mii de pensionari cu un stagiu incomplet de cotizare vor beneficia de o creștere a pensiei minime pentru limită de vârstă proporţional stagiului de cotizare realizat la momentul stabilirii pensiei.

    Totodată, cuantumul pensiei minime de dizabilitate reprezintă: în cazul unei dizabilităţi severe – 1.500 de lei, în cazul unei dizabilităţi accentuate – 1.400 de lei, în cazul unei dizabilităţi medii – 1.000 de lei.

    Concomitent sunt recalculate şi alocaţiile sociale de stat pentru 71 mii de beneficiari.

    De menționat că, începând cu 1 octombrie, 679 mii de persoane beneficiază de pensii indexate.

    Casa Naţională de Asigurări Sociale susține că a realizat toate procesele pentru a asigura plata pensiilor în cuantum indexat şi a alocaţiilor sociale în cuantum recalculat din 1 octombrie.

    Sursa: https://bizlaw.md/de-astazi-intra-in-vigoare-indexarea-pensiilor-cu-386-si-majorarea-pensiei-minime-pentru-limita-de-varsta-pana-la-2000-de-lei

    Дата публикации: 01.10.2021

    Реклама:

    Реклама

    Сейчас просматривают